BNR estimează că inflația va ajunge la 11,2% la finalul trimestrului al doilea

BNR estimează că inflația va ajunge la 11,2% la finalul trimestrului al doilea
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 11/02/2022, 12:16

Banca Națională a României (BNR) prognozează o inflație de 11,2% la finalul trimestrului al doilea din acest an, potrivit Raportului asupra inflației, publicat vineri.

De asemenea, specialiștii BNR estimează că inflația ar urma să scadă la 10,2% la finalul trimestrului III și la 9,6% la finalul trimestrului al patrulea.

„Traiectoria prognozată a ratei anuale a inflaţiei IPC este influenţată substanţial de evoluţia viitoare a preţurilor produselor energetice, grevată de incertitudini majore. Prognoza actuală presupune o accelerare a inflaţiei în luna aprilie 2022, la expirarea perioadei de aplicare a măsurilor de plafonare şi compensare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţie, conform prevederilor legislaţiei în vigoare la data publicării prezentului Raport. Ulterior, rata anuală a inflaţiei va decelera gradual până în trimestrul I 2023, respectiv abrupt în luna aprilie 2023, pe fondul unui amplu efect de bază favorabil. Valorile proiectate sunt de 9,6% în luna decembrie 2022, respectiv 3,2% în decembrie 2023, cu o contribuţie directă semnificativă, de 6,3 puncte procentuale, a dinamicii preţurilor bunurilor energetice (combustibili, energie electrică, gaze naturale) pentru sfârşitul acestui an”, arată raportul.

BNR: Inflația ar urma să crească din aprilie, după ce expiră schema de sprijin pentru energie

Specialiștii BNR estimează că, din aprilie, odată cu expirarea schemei de sprijin pentru consumatorii de energie electrică și gaze, inflația ar urma să crească sensibil, deoarece, cel mai probabil, prețurile energiei vor crește.

„Din aprilie, după încheierea perioadei de aplicare a măsurilor de sprijin prevăzute în legislație, prognoza este grevată de incertitudini majore asociate dinamicii prețurilor bunurilor energetice de pe piețele de profil. Ipoteza adoptată în scenariul de bază, configurată cu informațiile disponibile la momentul finalizării acestuia, prevede revenirea prețurilor energiei electrice și ale gazelor naturale suportate de consumatorii casnici, în funcție de momentul reînnoirii contractelor, la niveluri ce vor reflecta, odată cu expirarea măsurilor de sprijin, evoluțiile din piețele de energie, care continuă să rămână tensionate. Astfel, prognoza indică o dinamizare a ratei anuale a inflației IPC în luna aprilie, urmată de o decelerare graduală pe parcursul trimestrelor următoare, când sunt așteptate ajustări de mai mică amploare ale prețurilor energiei.

La această atenuare a ratei inflației va contribui și disiparea graduală a impactului șocurilor de natura ofertei asupra inflației CORE2 ajustat”, mai arată raportul.

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, a explicat, recent, pentru Agerpres, că România nu a mai avut o inflaţie de două cifre din 2004, când a coborât la 9% de la peste 10%.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză